bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a condus, luni, 24 aprilie a.c., la sediul MAI, prima ședință din acest an a Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP) - structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul [...]
Postat luni, 24 aprilie 2017, la ora 19:46

REPREZENTANŢII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, PREZENŢI LA CEA DE-A V-A CONFERINŢĂ NATIONALĂ ÎN DOMENIUL PSIHIATRIEI - ADICTIILOR CU PARTICIPARE INTERNATIONALA – În perioada 20 – 22 aprilie a.c., Societatea Română de Adicţie a organizat, în parteneriat cu Agenţia [...]
Postat luni, 24 aprilie 2017, la ora 15:02

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, căpitan Cătălin Chirca, a susținut vineri, 21 aprilie a.c., o declarație de presă având ca temă misiunile derulate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă înregistrate pe timpul [...]
Postat vineri, 21 aprilie 2017, la ora 11:17

Ministerul Afacerilor Interne asigură măsurile de ordine și siguranță publică la competițiile sportive din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică, ce se desfășoară în perioada 19 – 23 aprilie a.c., la Cluj-Napoca.
Postat joi, 20 aprilie 2017, la ora 16:20

În cursul acestei dimineţi, 20 aprilie 2017, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Capitalei au pus în aplicare un număr de 5 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise pe numele unor persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea [...]
Postat joi, 20 aprilie 2017, la ora 12:55

În ultimele 24 de ore, MAI a intervenit în sprijinul populației și al autorităților locale din zonele unde s-au manifestat fenomene meteo nefavorabile. În cursul zilei de ieri, pentru siguranța traficului rutier și a comunităților, Poliția Română a acționat cu 10.895 [...]
Postat joi, 20 aprilie 2017, la ora 11:43

<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 >>

Aprilie 2017
LuMaMiJoViSaDu
      1  2
3 4 5 6 7 8  9
10 11  12 13 14 15 16
17 18  19 20 21  22  23
24  25  26  27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right