bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Măsuri în sprijinul populației în județele aflate sub atenționare Cod Galben de ninsoare
Peste 1.000 de pompieri cu 370 mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor, pentru limitarea și înlăturarea efectelor posibil a fi generate de fenomenele meteorologice periculoase.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru perioada 07 februarie, ora 15.00 – 08 februarie, ora 11.00 a.c., o atenţionare Cod Galben, fiind preconizate ninsori şi depunerea unui strat de zăpadă consistent în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea.

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele aflate sub incidența fenomenelor prognozate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate monitorizarea zonelor de competență și adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.

În zonele aflate sub incidenţa atenţionării meteorologice, misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat vor fi asigurate de cele 42 echipaje SMURD, iar alte 8 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune.

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină cu autovehicule şenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii.

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție de la alte inspectorate care nu se află sub incidența acestei atenţionări.

I.G.S.U. - Serviciul Informare și Relații Publice
Postat la ora 13:02, marţi, 07 februarie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2017
LuMaMiJoViSaDu
1 2 3 4 5 6  7
8 9 10 11 12 13 14
15 16  17 18  19 20  21
22 23 24 25 26  27  28
 29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right