bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Alegerile locale parțiale s-au încheiat fără incidente
Alegerile locale parțiale s-au încheiat fără incidente. Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, mulțumește prefecților și tuturor reprezentanților MAI care au asigurat buna desfășurare a acestui proces electoral

Alegerile locale parțiale pentru alegerea primarilor din 49 de localități din 32 de județe s-au desfășurat fără probleme organizatorice sau incidente care să afecteze rezultatul scrutinului electoral.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, mulțumește prefecților și reprezentanților structurilor MAI - polițiștilor, jandarmilor, pompierilor și polițiștilor de frontieră, care au muncit și au depus eforturi pentru ca acest scrutin să se desfășoare în condiții de deplină legalitate.

Pe parcursul zilei de duminică au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 avertismente și 6 amenzi în valoare de 3.800 lei. Au fost verificate în mod operativ situațiile sesizate prin intermediul sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, nefiind confirmată nicio încălcare a legii.

Sunt în continuare desfășurate verificări față de 11 sesizări cu caracter penal.

Instituțiile Prefectului din cele 32 de județe unde au fost organizate alegeri nu au întâmpinat dificultăți în plan organizatoric, raportând către MAI finalizarea procesului electoral fără probleme.
Postat la ora 09:38, luni, 12 iunie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Iunie 2017
LuMaMiJoViSaDu
   1  2  3  4
5 6  7 8 9 10 11
12  13 14 15 16 17  18
 19 20  21 22  23 24  25
26  27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right