bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Misiune de succes a poliţiştilor români, în staţiunile turistice din Bulgaria
Poliţiştii români au terminat cu succes misiunea desfăşurată în patru staţiuni turistice din Bulgaria. Timp de două luni, aceştia au acordat sprijin şi au consiliat peste 4.200 de români care au ales să-şi petreacă vacanţa pe litoralul Bulgariei.

La data de 31 august a.c., a doua serie de 7 poliţişti români şi-a încheiat misiunea desfăşurată în ţara vecină, unde s-a acţionat alături de poliţiştii bulgari, în staţiunile turistice Albena, Nisipurile de Aur, Balcic şi Nessebar.

Misiunile în aceste staţiuni s-au desfăşurat în două serii, prima de 8 poliţişti, a doua de 7, în perioada 30 iunie – 31 iulie, respectiv 1 – 31 august, în fiecare dintre cele patru staţiuni acţionând câte doi poliţişti români.

Poliţiştii români selecţionaţi pentru a desfăşura activitatea în Bulgaria au fost instruiţi pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate, un criteriu obligatoriu de selecţionare fiind acela de a fi un bun vorbitor de limbă bulgară.

Este al optulea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

În cadrul misiunilor, poliţiştii români au consiliat peste 4.200 de turişti români, în special cu privire la indicarea anumitor destinaţii şi furnizarea unor informaţii de ordin legislativ din Bulgaria. De asemenea, poliţiştii români au participat, alături de colegii bulgari la 385 de intervenţii la diferite evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal şi soluţionarea unor neînţelegeri legate de asigurarea condiţiilor de cazare.

De asemenea, 278 de turişti români au fost implicaţi în evenimente pe raza staţiunilor respective, dintre care 218 în calitate de victimă ale unor evenimente neplăcute, furturi de autoturisme, tamponări auto, furturi sau distrugeri şi 60 ca bănuiți de comiterea unor infracţiuni, fără producerea unor consecinţe deosebite.

Reamintim că, aceste misiuni au demarat în anul 2010, iar în cadrul lor, poliţiştii români şi bulgari acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

Centrul de Informare și Relaţii Publice-I.G.P.R.
Postat la ora 09:59, duminică, 03 septembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Septembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
    1 2 3
4 5 6  7 8 9 10
11  12 13 14 15  16  17
18 19  20  21  22  23  24
 25  26  27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right