bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Percheziții la persoane bănuite de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală
La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Europol, efectuează 4 percheziții în Brașov, la persoane bănuite că ar fi pus la dispoziția publicului, contra cost și fără a avea acest drept, programe de televiziune cu acces condiționat. Ulterior, sumele ilicit obținute ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor.

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale ale Poliției Române, cu sprijinul Europol și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Brașov.

Activitățile se desfășoară la sediul unor societăţi comerciale şi la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de punere la dispoziția publicului a operelor purtătoare de drepturi conexe, retransmiterea prin cablu a operelor purtătoare de drepturi conexe, racordarea fără drept la servicii de programe cu acces condiționat și spălarea banilor.
Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2014, cei în cauză ar fi pus la dispoziția publicului, prin intermediul unui site online, fără acordul titularilor, programe de televiziune cu acces condiționat.

În schimbul acestui serviciu, ar fi fost încasați peste 1.500.000 de lei din plata abonamentelor ce oferă acces la aceste programe, sume de bani care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor.

Polițiștii vor pune în aplicare 2 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând să fie conduse la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La acțiune participă și polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – I.G.P.R. și ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 18:52, joi, 28 septembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
       1
2 3 4 5 6  7  8
 9 10  11  12 13 14 15
16  17 18  19 20 21  22
 23  24  25  26  27  28  29
 30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right