bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Descinderi într-un dosar penal de şantaj şi omor, comis în Irlanda
În această dimineaţă, polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au acționat pentru destructurarea unei grupări infracționale, bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj și omor calificat.

La data de 28 septembrie a.c., polițiști ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi de poliţişti ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Neamț, Vaslui şi Dâmbovița, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au descins la locuințele a 8 membri ai unei grupări infracţionale, bănuite de șantaj și omor calificat.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2014, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia ar fi acționat, în mod premeditat, pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-și impună autoritatea în zona de acțiune a grupării infracționale, pe teritoriul Irlandei. De asemenea, ar fi lovit şi pus în pericol viața altor două persoane, aflate în apartamentul unde a fost săvârșit omorul.

Ulterior comiterii faptei, aceştia ar fi sustras mai multe bunuri (în special aparatură electronică).

În prezent, liderul grupării este arestat la domiciliu, pe teritoriul Irlandei de Nord, pentru atacarea unor bancomate, prin folosirea unor substanțe explozive.

În urma percheziţiilor de astăzi, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, bani (5.000 de euro şi 2.500 de RON), un laptop și 5 smartphone-uri, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie.

Totodată, au fost identificați și conduși, pentru audieri, la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T., cinci dintre membrii grupării, domiciliați în județele Neamț, Dâmbovița și Vaslui.

În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 11:09, vineri, 29 septembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
       1
2 3 4 5 6  7  8
 9 10  11  12 13 14 15
16  17 18  19 20 21  22
 23  24  25  26  27  28  29
 30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right