bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Participarea ministrului afacerilor interne la ședința Consiliului Militar al Jandarmeriei Române
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a participat, în această dimineață, la ședința trimestrială a Consiliului Militar al Jandarmeriei Române.

Temele discutate au vizat resursele materiale existente, dar și deficitul de personal și modalitățile de acoperire a acestuia.

Ministrul de interne a transmis că, în conformitate cu Concepția de înzestrare și dezvoltare a capacității administrative a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, care anul viitor va fi înaintată CSAT spre aprobare, din cele șapte programe majore de înzestrare multianuale, două privesc înzestrarea cu autovehicule și mijloace specifice de ordine publică, precum și pentru protecția personalului Jandarmeriei.

De asemenea, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a dat asigurări că va susține în continuare îmbunătățirea condițiilor de muncă ale jandarmilor, având în vedere rolul important pe care Jandarmeria Română îl are în asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățenilor.

“Mă bazez în continuare pe fiecare dintre dumneavoastră și sunt convinsă că direcția în care se îndreaptă Jandarmeria Română este cea potrivită” a declarat ministrul afacerilor interne.

* * *


Consiliul Militar este organizat trimestrial și, cu acest prilej, se realizează o analiză de parcurs a obiectivelor propuse și asumate în plan operativ. De data aceasta, ședința de lucru s-a desfășurat la Patriarhia Română, în prezența Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a reprezentanților comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și a întregii conduceri a Jandarmeriei Române.
Postat la ora 10:16, joi, 09 noiembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Noiembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
  1 2 3  4 5
6 7  8 9  10  11  12
13 14 15  16 17  18  19
 20 21  22  23  24  25  26
 27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right