bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Intrevedere bilaterală secretar de stat Daniel Robert Marin cu Fabrice Leggeri, directorul executiv Frontex
În perioada 15-16.11.2017, domnul Daniel Robert Marin, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, participă la reuniunea Forumului Salzburg, care se desfășoară la Varşovia, în Polonia.

În marja reuniunii, secretarul de stat a avut o întrevedere bilaterală cu Fabrice Leggeri, directorul executiv al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Agenţia Frontex) şi cu personalul român care desfășoară activități în cadrul Agenţiei.

Discuţiile au vizat situația la frontierele externe UE şi migraţia ilegală, implicarea României în acţiunile desfăşurate de Agenţia Frontex, situaţia personalului român din cadrul agenţiei, precum şi aspecte de interes cu privire la inițiativele legislative curente la nivelul european în domeniul managementul frontierelor.

Cei doi demnitari au făcut o trecere în revistă a situației operative la frontierele externe ale UE, cu accent pe presiunea migratorie. Deși România nu este direct vizată de fluxurile migraţioniste, autoritățile române monitorizează permanent situația la frontierele sale şi este pregătită să intervină prompt. Demnitarul român a evidenţiat contribuția substanțială a României cu resurse umane și mijloace tehnice la activitățile operaționale implementate de către agenția Frontex.

Cu ocazia întrevederii cu personalul român al Agenţiei Frontex, domnul secretar de stat Robert Marin a subliniat importanţa activităţilor pe care aceștia le desfăşoară în agenţie și le-a mulțumit pentru modul profesionist în care acționează, contribuţia acestora fiind deosebit de importantă pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor sub egida Frontex.

Foto:
2.jpg1_(2).jpg

Postat la ora 14:55, miercuri, 15 noiembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Decembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
     1 2 3
 4 5 6 7  8  9 10
11 12 13  14  15  16  17
 18  19  20  21  22  23  24
 25  26  27  28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right